Se fac ultimele pregătiri în București pentru meciul dintre România și Olanda din optimile Euro 2024.
În premieră, suporterii vor putea urmări o partidă de fotbal chiar pe Arenele Romane, pe un ecran imens.
Mii de români sunt așteptați acolo, dar și în fața celorlalte ecrane uriașe amplasate în București.
Cei care au vrut să fie chiar în mijlocul acțiunii au plecat pe ultima sută de metri în Germania, arată Digi24.
Echipa națională a României va fi încurajată pentru prima dată și de la Arenele Romane din Capitală. S-au făcut pregătiri cu o zi înaintea marelui meci, în așteptarea suporterilor. Chiar în aceste momente se lucrează la montarea ecranului uriaș.
Va avea peste de metri pătrați, astfel încât toți oamenii să vadă suficient de bine meciul mult așteptat. Vorbim de 5.000 de spectatori care ar urma să vină să vadă meciul acolo.
EURO 2024. ROMÂNIA – OLANDA, duel în „optimile” Campionatului European. Marți, de la ora 19.00, România și Olanda își vor juca șansa la Munchen pentru un loc în „sferturile” Euro 2024.
România a câștigat grupa E, cu 4 puncte, după 3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia și 1-1 cu Slovacia.
Olanda a încheiat grupa D pe locul 3, tot cu 4 puncte, după 2-1 cu Polonia, 0-0 cu Franța și 2-3 cu Austria. Citește mai mult…